Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Performanţe



      Între anii 1963 - 1983 a funcţionat în centrul universitar Suceava secţia de Educaţie Fizică şi Sport, cu durata de 3 ani; perioadă în care a existat şi un club sportiv în care studenţii acestei specializări au obţinut rezultate remarcabile pe plan naţional şi internaţional: Doina Melinte (multiplă campioană olimpică şi mondială la atletism), Matei Ilie (campion mondial universitar la lupte), Mironiuc Mihai (component al lotului naţional de handbal seniori 1980 - 1986), Baban Ioan (antrenorul lotului naţional de handbal tineret, campioană mondiala în 1996) şi alţii. În cadrul clubului funcţionau trei secţii: atletism, handbal, volei.
      În perioada actuală, în cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, a fost înfiinţat Clubul Sportiv Universitar Bucovina Suceava (de drept privat) care se ocupă de pregătirea şi participarea sportivilor în competiţiile oficiale.
      Printre performerii clubului nostru se numără: echipa de handbal masculin (participantă îin Liga Naţională), Tatarău Iustin (atletism, medaliat cu argint la Campionatele Naţionale Universitare), Cârdei Alexandru (component al lotului naţional de lupte), Conache Tiberiu (component al lotului naţional de tineret - rugby), Tcaciuc Ioan, Ciubotariu Florin, Rohozneanu Dan Mihai (componenţi ai lotului naţional de tineret - handbal).



© 2009 Facultatea de Educatie Fizica si Sport - Str. Universitatii 13 C.P. 720225, Suceava, Romania
Tel centrala: +40 230 216147 / 101, Tel centrala (ton): +40 230 522978 /101, Tel. direct: +40 230 522819

   Search Engine Optimization